Triunghiul haric. 1. Mănăstirea Cetăţuia de Argeş

În această primăvară, în prima vineri după Înviere, când se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, am avut şansa să particip la un pelerinaj la trei mănăstiri foarte dragi mie, şi foarte speciale.

Toate trei sunt în judeţul Argeş, toate au biserici rupestre, cu origini care se pierd în vremea  începutului creştinismului pe meleagurile  noastre  şi două  dintre ele au ca  hram  Izvorul Tămăduirii. Este vorba de Cetăţuia de Argeş, Nămăieşti şi Corbii de Piatră. Le voi prezenta pe rând, în ordinea vizitării lor.

Am început pelerinajul cu Sfânta Mănăstire Cetăţuia de Argeş. Drumul: Bucureşti – Târgovişte, apoi pe valea Dâmboviţei în sus. După Târgovişte, drumul se desparte de câmpie şi intră într-o regiune deluroasă, cu forme blânde, plăcute.  După ce treci însă de comuna Cetăţeni, lângă care  se află mânăstirea, relieful se schimbă brusc şi apar, în mod ciudat, chiar la poalele dealului, stânci uriaşe. În sus pe coastă, de asemenea se văd stâncării. Acolo, între stânci începe urcuşul către mânăstirea care se află la 880 m înălţime. Drumul,  la început este mai dificil, printre şi pe pietroaie mari, uneori greu de escaladat, apoi  intră într-o zonă de serpentine relativ calme şi se parcurge cam într-o jumătate de oră. Pe marginea potecii, sunt reproduse opririle lui Iisus pe drumul Golgotei, ceea ce dă urcuşului un caracter  iniţiatic. Pelerinii se opresc la fiecare cruce, aprind lumânări şi se roagă.  Spre finalul urcuşului, pe  partea stângă a potecii (cum urcăm) depăşim o stâncă, având o cruce mică în vârf,  stâncă numită ”Rugătorul”.

Ajungem sus, pe micul platou unde se află mănăstirea – un spaţiu mic, unde acum, fiind sărbătoarea hramului, se află foarte multă lume.

Pare ciudat ca o mănăstire să fie clădită pe o culme stâncoasă cum e aceasta, pe care ne aflăm. Dar se spune că aici se afla un sanctuar dacic prin secolul V î. Hr., deci culmea a fost  consacrată ritualului sacru, religios, înainte de încreştinarea zonei. Se mai spune că însuşi Zamolxis venea pe acest vârf, iar în peşterile din munte îşi găsiseră sălaş numeroşi sihaştri daci, numiţi de Strabon „cei ce umblă prin nori”.

Pe platoul micuţ se află intrarea într-o peşteră în care a fost amenajată, o dată cu înfiinţarea mănăstirii (se pare în secolul al XIII-lea, de către Negru Vodă)  o biserică, având pronaos, naos şi altar (altar unde este un mic izvor care mai tot timpul anului e secat, dar izvorăşte în ziua de Izvorul Tămăduirii).

Primele două imagini de mai jos nu sunt luate de mine. Din cauza mulţimii de pe platou, nu am putut lua o imagine de ansamblu a bisericii rupestre, şi cum nici dinlăuntrul acesteia nu aveam nici o imagine, m-am împrumutat la  www.crestinortodox.ro.

Pe o latură a vârfului de deal unde se află mănăstirea, se află o mică chilie   având pereţi din stâncă, dar şi pereţi construiţi, din cărămidă, unde s-au nevoit sihaştri, după cum arată semnele creştine săpate în peretele de piatră: un heruvim, un porumbel (ce reprezintă Sfântul Duh), o cruce.

Pe unul din pereţii construiţi de om ai acestei mici chilii (în interior) se află o pictură,  reprezentând pomi, foarte asemănătoare cu picturile de pe faţada bisericuţei bolniţei de la Mănăstirea Bistriţa (din Vâlcea), cu un stil delicat şi elegant. Pe peretele vecin se vede imaginea unui sfânt.

Un alt vestigiu remarcabil este aşa-numitul „cavaler trac” săpat in stâncă pe versantul vârfului  aflat în spatele mănăstirii. Din apropierea acestuia, perspectiva se deschide, generoasă, către munţi.

Revenind pe platoul principal, aici se înalţă, zveltă şi frumoasă, o biserică din lemn, ridicată după 1993, când viaţa în mănăstire a fost revigorată (ne putem închipui cu ce dificultate s-au cărat materialele de construcţii pentru biserică).

Dar mănăstirea are încă multe comori de descoperit. Dintre acestea, să amintim moaştele Sfântului Ioanichie, schivnic ce s-a ostenit în rugăciune şi priveghi într-una din peşterile de pe munte, în secolul al XVII-lea, şi a ajuns la înălţimea trăirii isihaste. A trecut la Domnul în 1638. A fost canonizat în 2009  si este pomenit la 26 iulie.

În spatele bisericii noi, de lemn, se află un vârf mai înalt decât platoul mânăstirii, unde se află o troiţă la care se  ajunge cu un pic de  efort

Lângă troiţă oamenii se roagă şi lasă mici bileţele cu rugăciuni. De lângă troiţă putem să ne bucurăm ochii privind valea Dâmboviţei în ambele sensuri, spre şesul de unde am venit, şi spre munţi, sau privind versanţii stâncoşi ai văii.

Încă un lucru minunat mai este de văzut, foarte aproape de troiţă. Anume, în stânca dură sunt imprimate urmele a doi oameni, cum se vede în imaginea de mai jos.

Cum s-au format acestea? Le privim şi nu putem înţelege. Se spune că Negru Vodă şi soţia sa s-au rugat cu atât de multă evlavie încât stânca s-a topit sub picioarele lor.

Imaginea am preluat-o tot de pe http://www.crestinortodox.ro (pentru că lumea trecea continuu în sus şi în jos,  eu nu am putut să fotografiez urmele).

După Sfânta Liturghie am coborât bucuroşi, cu provizii de apa sfinţită şi cu grijă să nu risipim harul primit.

Dacă aveţi drum prin zonă, urcaţi la Mânăstirea Cetăţuia de Argeş – este un loc unde s-a acumulat în cursul secolelor atâta energie sacră, încât toţi cei care merg acolo cu evlavie  vor pleca de acolo încărcaţi.

Îndreptăm un gând plin de recunoştinţă către cei care au ridicat această mănăstire, care au fost şi întemeietorii Ţării Româneşti şi către cei care  s-au nevoit în rugăciune în acest loc, sfinţindu-l.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

––––––––––––––––––––––––––––––

Actualizare. În ianuarie anul acesta (2013) moaștele Sfântului Ioanichie au fost mutate de la Mănăstirea  Cetățuia, la Mănăstirea Negru Vodă din Cîmpulung Muscel, unde vor rămâne mereu.

_________________________________________________________

Citiți și articolele:

Triunghiul haric. 2. Mânăstirea Nămăieşti

Triunghiul haric. 3. Mânăstirea Corbii de Piatră