Schitul Iezer (Vâlcea)

Coborând de la Schitul Pahomie se ajunge la Schitul Iezer – mânăstire de maici. În locul actualului schit a fost iniţial un altul, ctitorit de domnitorul Radu cel Mare şi fiul său Mircea cel Bătrân. Mai târziu, acesta degradându-se, a fost construit  alt schit în anii 1552-1553, de către Mircea Ciobanul şi Doamna Chiajna.

Nu mult după aceea, o întâmplare crudă avea să zguduie schitul. Anume, ştiind că aici se află, zidită chiar de ctitorul Mircea Vodă Ciobanul într-unul din pereţi, o mare sumă de bani,  un nobil ungur atacă mânăstirea şi omoară trei sute de călugări aflaţi acolo la vremea respectivă.   Altă variantă este că Mihai Viteazul ar fi ascuns la Iezer rezerva visteriei înainte de războiul din Ardeal, iar după uciderea sa, mânăstirea ar fi  fost devastată de străini în căutarea  averii, aceştia omorând 300 de călugări.

Găsiţi de săteni, călugării au fost îngropaţi la poalele stâncilor, locul fiind marcat prin cioplirea în piatră a trei cruci (numite Crucile Moşilor). Eu am aflat această poveste abia după ce am plecat de la schit, aşa că nu am ştiut de  Crucile Moşilor, nu le-am căutat,  şi deci nu am imagini cu acestea.

În 1714, schitul  surpat  este refăcut de Episcopul Ilarion cu ajutorul schimonahului Antonie. Alte restaurări şi extinderi succesive ale schitului  au loc în 1865-1870, 1970, 2003-2004.

În ce priveşte obştea monahală, aceasta a fost formată din călugări până în 1946, apoi schitul a fost transformat în schit de maici, dar  ca urmare a decretului din 1959, acestea au fost obligate să plece. Abia după 1989 s-a reluat viaţa monahală în schit.

Povestea Schitului Iezer trebuie neapărat completată cu cea a Sfântului Antonie, care a fost monah aici, şi apoi a dus,  în vecinătatea schitului, viaţă de sihastru.

Dar despre acestea într-o postare viitoare.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!